|
Frauda redescoperită
Majoritatea oamenilor au auzit sau au fost învățați că în timpul primelor luni de dezvoltare în uter, embrionul uman trece prin (sau recapitulează) diverse stagii evolutive, cum ar fi etapa în care are branhii ca un pește, coadă ca o maimuță etc. Nu numai că teoria a fost prezentată generațiilor de studenți biologi/mediciniști ca un fapt, dar a fost de asemenea folosită mulți ani pentru a justifica în mod convingător avortul. Susținătorii avortului pretind că fătul ucis ar fi încă în stadiul de pește sau de maimuță, nedevenind încă o ființă umană. Această teorie, numită recapitulare embrionară, a fost ferm expusă de Ernst Haeckel la sfîrșitul anilor 1860 pentru a promova teoria evoluției a lui Darwin în Germania, chiar dacă Haeckel nu avea dovezi pentru a-și susține punctul de vedere [1]. Date fabricate Fiind lipsit de probe, Haeckel a pornit la fabricarea lor. A schimbat fraudulos între ele schițe (ale altor oameni de știință) de embrioni umani și de cîine, pentru a mări asemănarea dintre ele și a ascunde nepotrivirile. Savanții germani contemporani lui Haeckel (de menționat este, în 1874, Wilhelm His Sr, profesor de anatomie la Universitatea din Leipzig) erau conștienți de această fraudă și i-au smuls acestuia o mărturisire vagă, în care Haeckel învinovățea pentru eroari pe desenatorii schițelor, fără a recunoaște că el însuși era autorul lor! [2] Cei mai informați evoluționiști au ajuns în ultimii 70 de ani la concluzia că teoria recapitulării este falsă. [3] Totuși, ea este în continuare avansată ca sprijin pentru teoria evoluționistă în multe manuale și enciclopedii de specialitate și de personalități evoluționiste precum Carl Sagan. [4] Dar așteptați – e mai mult decît atît Cînd evoluționiștii spun că teoria recapitulării este falsă, de regulă ei nu înțeleg să admită faptul că compararea embrionilor nu furnizează dovezi ale descendenței comune. De fapt, ei încă subliniază frecvent presupusele similarități dintre embrionii aflați în stadiile primare (numite omologie embrionară) ca fiind dovezi ale evoluției. Această presupunere este fundamentată pe ideea că astfel de similarități sunt “cunoștințe elementare”. [5] Pretinsele similarități dintre embrioni se bazau de ani de zile, conștient sau nu, pe un set de 24 de schițe ale lui Haeckel pe care le-a publicat mai întîi în 1866 în lucrarea sa Morfologia generală a organismelor, și apoi în 1874 în mai cunoscuta sa Antropologie. Ele aveau ca scop să arate embrionii de pește, salamandră, țestoasă, găină, porc, vacă, iepure și om în trei stagii de dezvoltare. Diversele stadii, în special cele timpurii, prezentau asemănări substanțiale. Chiar din momentul apariției acestor schițe, s-a presupus că ele ne redau ceva foarte aproape de adevăr despre embrionii speciilor vertebrate. Atît de mult încît ele încă apar în manuale și în lucrări cunoscute despre evoluție. [6,7] De fapt, nimeni nu s-a deranjat să verifice – pînă acum. Se dovedește că frauda lui Haeckel este mult mai gravă decît s-a crezut. Privitor nu numai la ideea de recapitulare: se pare că similaritățile sunt mult, mult mai mici decît s-ar fi gîndit cineva. Frauda cercetată și dezvăluită Michael Richardson, lector și embriolog la Școala Medicală Spitalul St. George din Londra, a dezvăluit și mai mult dimenstiunile acestei fraude, într-un articol din publicația Anatomy and Embriology [8], recent revăzut în Science [9] și New Scientist. [10] Richardson afirmă: „am simțit întotdeauna că ceva este greșit în legătură cu schițele lui Haeckel, fiindcă nu se potrivește cu concepția și înțelegerea mea asupra ratei cu care peștii, reptilele, păsările și mamiferele își dezvoltă trăsăturile distinctive”8 El nu a putut găsi nicăieri vreo mențiune despre cineva care să fi comparat realmente embrionii unei specii cu aceia ai alteia, așa încît “nimeni nu citează nici un fel de date comparative în susținerea ideii”. [8] Din acest motiv el a adunat o echipă internațională care să facă exact acest lucru - să examineze și să fotografieze forma externă a embrionilor unei game largi de specii vertebrate, aflate într-un stadiu comparabil cu cel descris de Haeckel.8 Echipa a colectat embrioni de la 39 de animale diferite, inclusiv marsupiale din Australia, broaște de copac din Puerto Rico, șerpi din Franța, și un embrion de aligator din Anglia. Au descoperit faptul că embrionii de diferitelor specii sunt foarte diferiți. De fapt, sunt atît de diferiți încît e imposibil ca schițele lui Haeckel (reprezentînd embrioni asemănători la vedere) să fi fost făcute după specimene reale. Nigel Hawkes l-a intervievat pe Richardson pentru prestigiosul ziar britanic The Times [11]. Într-un articol în care îl descrie pe Haeckel ca pe “Un mincinos embrionic”, el îl citează pe Richardson:
Haeckel nu numai că a alterat schițele adăugînd, omițînd și schimbînd trăsături dar, conform lui Richardson și echipei sale,
Schițele lui Ernst Haeckel au fost declarate falsuri de către profesorul His în 1874 și au fost incluse în cvasi-mărturisirea lui Haeckel, dar conform lui Richardson,
Se vor grăbi acum oare bibliotecile, editurile și popularizatorii de cărți evoluționiste a le rescrie ori a le retrage din circulație, ori a recunoaște în alt fel faptul că teoria similarităților (asemănărilor) embrionare ca dovadă a evoluției este în mare parte bazată pe o fraudă academică? Referințe și note 1. Asemănarea superficială a unor diferiți embrioni unul cu altul a atras atenția zoologilor încă dinainte de Haeckel, inclusiv J.F. Meckel (1781-1883), M.H. Rathke (1793-1860), și Etienne R.A. Serres (1786-1868) care a emis teoria conform căreia embrioni ai animalelor superioare trec prin stagii comparabile cu adulți ai animalelor inferioare, și K. von Baer (1792-1876) care era creaționist și s-a opus acestei viziuni, la fel de viguros opunîndu-se darwinismului (Encyclopaedia Britannica, 1:789, 1992). Haeckel a fost însă cel care a popularizat ideea cu ideea atractivă “ontologia recapitulează filogenia” (însemnînd că dezvoltarea embrionilor umani în uter este o reluare a treptelor presupusei evoluții omului dintr-o creatură primitivă). Sursa articolului: Creation ex nihilo 20(2):49–51, March–May 1998. Traducere de Iulian Țigănelea
|
|
| Pagina principală | Despre creaționism | Întrebări frecvente | Realizatori | Participă! | Condiții de utilizare | Newsletter | Contact | Găzduit de Bogdan I. Stanciu |